Despre înţelepciune la greci

,,În fond, nu există frumuseţe mai adevărată decât înţelepciunea pe care o descoperim şi o îndrăgim la o fiinţă umană căreia, dacă nu luăm seamă la înfăţişarea ori la chipul său care poate fi chiar şi hâd, încercăm să îi desluşim frumuseţea lăuntrică.’’ (Umberto Eco, Istoria frumuseţii)

Conform mitologiei, Zeus ar fi atribuit o măsură potrivită şi o limită cuvenită fiecărei făpturi, astfel că în cultura greacă, stăpânirea lumii coincide cu o armonie precisă şi cuantificabilă, formulată în cele patru inscripţii de pe zidurile templului din Delfi: ,,Cel mai drept este cel mai frumos’’, ,,Respectă limita’’, ,,Urăşte hybris-ul  (pierderea măsurii)’’,, Nimic în exces’’. 

Prin aceste axiome se conturează credinţa nestrămutată a poporului elen în puterea înţelepciunii, a echilibrului. Grecii admiră caliatea umană de a fi echilibrat, de a şti care îţi sunt limitele, sau de a-ţi folosi resursele în mod inteligent. Acesta este unul din motivele pentru care Ulise, eroul lui Homer este cel mai îndrăgit erou al literaturii antice, legenda lui găsindu-şi ecou până în prezent. Această putere a lui de a îndura toate năpastele la care este supus cu răbdare, această chibzuinţă cu care îşi foloseşte resursele, inteligenţa şi puterea îl fac mai vrednic de admiraţie decât vitejii Agamemnon sau Ahile. Ulise nu-şi pierde niciodată cumpătul, echilibrul, iar datorită acestei puteri a lui de a îndura, de a fi răbdător, nu impulsiv sau violent, îl fac să biruie în final asupra forţelor naturii, asupra puterilor divine, reuşind să-şi înfrunte soarta potrivnică ce l-a ţinut departe de Ithaca mult iubită vreme de douăzeci de ani.  Eroul rezistă farmecelor Vrăjitoarei Circe şi a nimfei Calypso; deşi nu le poate refuza avansurile, el fiind un simplu muritor, Ulise este cu gândul la Ithaca mereu, nu-şi pierde niciodată dorinţa de a se întoarce acasă. Cu siguranţă nimfa Calypso era mult mai frumoasă decât Penelopa, iar viaţa alături de ea mult mai exotică, mai atrăgătoare decât viaţa alături de Penelopa, dar înţelepciunea sa îl face să reziste tentaţiei şi îi dă acea voinţă nestrămutată de a se întoarce acasă, la familia lui. Îl impiedică să comită hybris-ul, (să-şi piardă măsura şi echilibrul în viaţă). Pentru că dacă viaţa alături de Penelopa nu era exotică sau palpitantă, era tihnită, conferindu-I echilibru şi stabilitate. De aceea el este denumit erou al întoarcerii: tânjeşte mereu la Ithaca, după viaţa de dinainte de Troia.

,,Toate rătăcirile lui Ulise, dacă vrem să privim de aproape, nu sunt decît o vastă alegorie. Ulise este ca un instrument al tuturor virtuţilor, pe care şi l-a făurit Homer şi de care se serveşte pentru a preda înţelepciunea: căci el detesta viciile care rod omenirea.’’ (Felix Buffiere, Miturile lui Homer şi gândirea greacă)

Odiseea reprezintă o exegeză morală a isprăvilor lui Ulise, conturată de Heraclit retorul, care ni-l prezintă pe Ulise sub chipul înţeleptului ce combate plăcerea sau viciile. Un exemplu ce reflecta acest chip al lui Ulise este episodul din ţara lotofagilor, poporul ce se hrăneşte cu flori, din Odiseea, cântul IX.

Putem desprinde astfel două concepţii ale grecilor, ilustrate in capodopera în versuri a lui Homer: înţelepciunea este răsplătită, pe când lipsa de măsură, hybris-ul, atrage cu sine o pedeapsă. Prin urmare, excesul de orice fel te poate duce la pierzanie. 

Întoarcerea lui Odiseu
(tablou de Pinturicchio)