Superficializarea

Procesul de superficializare se petrece rapid, in conditiile in care dincolo de o informatie aflata nu exista un rastimp de meditatie asupra a ceea ce ai aflat, al contextualizarii informatiei, al interconexiunilor ce se cer facute mental in taina ochilor inchisi afara si deschisi inauntrul mintii si sufletului.

Nu mai avem timp pentru asa ceva? E o iluzie data de lenea de a mai gandi cu propriul cap, de a avea propria noastra parere asupra unui eveniment, asupra unei carti, asupra unei idei. Dar ce se va intampla maine, cand bruma de lecturi de azi nu va mai exista, cand toate informatiile vor veni dintr-o singura directie si doar pe un calapod? Simplu spus, vom avea o masa amorfa de indivizi lipsiti de personalitate, usor de manipulat, gata sa creada orice li se livreaza.

Ruperea de realitate a internautilor deschide drumul catre o depersonalizare completa. Kitch-ul cu care luam contact prin prisma internet-ului/televizorului etc. intra in viata de zi cu zi, replicile se copiaza, reactiile devin identice, uniformizand de multe ori in rau o intreaga generatie indepartata nu doar de actul lecturii, ci de credinta in propria minte si in propriul suflet.

Despre scriitorul 'actual' sau 'modernism'

În ultimele decenii, sensul termenului ''modernism'' a fost pus în corelaţie tot mai mult cu istoria, iar artistul 'modern' a trebuit să îşi stabilească poziţia în raport cu timpul istoric. Termenul de ''modern’’ provine din latinescul ''modernus’’, care înseamna ''nou''. ,,Din perspectiva modernităţii, artistul este, cu sau fără voia sa, rupt de trecutul normativ cu criteriile lui imuabile, iar tradiţia nu mai are autoritatea de a-i oferi modele de imitat sau direcţii de urmat’’, spune Matei Călinescu. Astfel, principala sursă a artistului modern o reprezintă prezentul. Artistul poate ,,inventa’’ o istorie proprie, nesupusă normelor istoriei tradiţionale şi alcătuită din evenimentele vieţii de zi cu zi. ,,Eroii’’ istoriei pot fi astfel oameni obişnuiţi, cu micile evenimente care alcătuiesc viaţa lor de zi cu zi, oricât de banale ar fi acestea, ele constituind o istorie: istoria lor personală. În felul acesta reuşeşte, spre exemplu, James Joyce, să transpună un erou antic, divinizat de greci, deci de istoria tradiţională, într-un erou al vieţii obişnuite, banale. În Ulise, Leopold Bloom devine erou pentru o zi, dar nu erou în accepţia tradiţională a cuvîntului, ci un erou modern, contemporan. Joyce reuşeşte să transforme o zi obişnuită din viaţa unui om de rând, într-o epopee înţesată de simboluri, de sensuri mai profunde decât la prima vedere. Pentru că el dilată o zi, care ajunge să măsoare cât cei zece ani ai rătăcirilor lui Ulise din Odiseea lui Homer. Astfel, în sensul ei mai larg, modernitatea reprezintă opoziţia dintre valorile corespunzătoare timpului obiectiv şi timpul subiectiv, durata personală, imaginară.

Imaginea complexă a relaţiei om-lume si a constelaţiilor infinite ale evenimentelor care ne definesc pe noi şi natura noastră, legate printr-un nesfârşit lanţ de legături şi opoziţii cer, pentru a fi realizate, o imensă energie şi tensiune intelectuală care are în vedere tocmai revelaţia lecturii. Cărţile 'moderne' nu au fost scrise pentru un specialist în literatură, şi nici pentru acel ,, cititor real, suferind de o insomnie ideală’’, cum avea să spună Joyce, cu profundă ironie, în Finnegans Wake, şi nici ca să dea criticilor literari o preocupare pentru ,, următorii trei sute de ani’’.

Scriitorul actual scrie pentru toata lumea, iar opera sa reprezinta reflectii despre lumea in care traim.